Am vrut intai sa fie versuri, dar nimic nu suna mai incantator decat vocea ta dimineata. Si nu gaseam nici ritm, fiindca singurul pe care-l stiu este cel in care-mi bate inima, la fiecare cuvant de-al tau
E dificil sa scriu despre “ceva” atat de complex si complicat, despre tine … Pentru ca tu esti expertul in cuvinte, pentru ca tie ti se supun toate.
Tu-mi spui ceva; eu iau orice vorba de-a ta si-mi mangaie auzul si-mi face sufletul sa tremure. Eu spun ceva; tu iei orice vorba de-a mea, o ti in palma si ea prinde viata. Acesta este felul in care tu imi inalti sufletul
In fiecare urma de cerneala e o parte din inteligenta ta umana, insa in fiecare cuvant e ceva “mai presus de cuvinte” (si de umanitatea care devine infinit mediocra in comparatie cu tine.)
……………………………………………………………………………………………………….
Cuvintele tale imi creaza stari de spirit si, desi nu inteleg intotdeauna mesajul din spatele lor, simplul fapt ca stii ca exist undeva pe lumea asta, ma face sa ma gandesc la tine, ca la sentimentul de acasa.
Paradoxal, printre multe altele, imi inspiri incredere. Poate ca nu esti omul pe care eu insami l-am creat perfect, in mintea mea…
… dar sunetul vocii tale… imi “incalzeste” mica faptura, stransa de mojiciile vietii; imi permite luxul de a ma cufunda in fotoliu cu o cana de cafea in mana (din care fireste ca uit sa beau) si-mi provoaca furnicaturi pana-n talpile goale lipite de covor.
Nimic din ce e pamantesc nu are legatura cu tine. Pe tine te respir!
