( Pucca, m-a provocat la o altfel de leapsa, si anume sa postez o imagine de pe blogul ei la care sa adaug cateva cuvinte despre femeile care imi fac viata mai frumoasa. Deja am vb despre asta, mai mult sau mai putin, dar intotdeauna exista loc de interpretare. Asa ca, sper sa nu se supere, am adaptat leapsa ei la un post de-al meu despre CEA MAI IMPORTANTA FEMEIE din viata mea. Sper sa va placa 
Promit ca la finalul sa va arat si poza cu pricina)
Asculta mai multe audio Muzica
In spatele meu, o viata de fapte milostive, de dragoste si intelegere acordata celor doi copii ai mei – pe care i-am crescut cu drag – , de rabdare si toleranta acordata sotului mei – care iubea chermezele, femeile brune si vinul de Tohani -, de indurare acordata regimului politic apus, TOATE imi spun ca sunt om bun… Nu merit asta!
Nu merit sa nu-mi mai pot aminti de casa parinteasca, de gradina cu zarzavaturi si de pamanturile dragi. Nu merit sa nu-mi mai pot aminti chipul drag al maicutei bune, gustul painii pe vatra facuta de mana dansii, lacrimile amare din ochii scumpei mele mame cand am plecat din satul nostru. Nu merit sa nu-mi mai amintesc de tata. Cu paltoanele lui lungi, cu arma prinsa la cingatoare, cu mustata rasucita si cu prezenta lui intotdeauna serioasa. Nu merit sa nu-mi amintesc de surioarele mele mult iubite, pe care atat le necajeam cand se-ntalneau cu petitorii, si de frate-meu care a batut tara in lung si-n lat sa ma intoarca acasa… Nu merit sa-mi amintesc ca s-au dus toti! Vreau sa uit.
Nu merit sa nu mai stiu cate clipe frumoase am impartit cu ai mei copii, cate Sarbatori am petrecut impreuna, cate necazuri am depasit avandu-ne unii pe altii, cate formari de tinere familii si cate despartiri… Nu merit sa nu-mi mai recunosc nepoatele! Care au crescut sub ochii mei. Pe care le duceam la scoala in fiecare dimineata, ani la rand… Multi ani la rand.
Nu merit sa nu-mi mai amintesc ca Dumnezeu ne-a invatat sa fim buni intre noi, si sa ajung sa spun lucruri rele. Nu merit sa nu-mi dau seama ce-am facut cu lucrurile dragi, unde sunt banii, de ce nu-mi gasesc ochelarii…
Nu merit sa nu ajut la cresterea primul stranepot, si nici nu merit sa nu vad fetele la casele lor, maritate cu soti care sa le poarte mereu de grija. Nu merit sa nu apuc sa-mi vad si ceilalti stranepoti.
Nu merit sa pierd si din minte, anii mei ai tineretii care oricum s-au dus de mult… Nu merit ca un strain numit Alzheimer sa-mi fure toate amintirile!
“““““““““““““““““““““““““““““`
Pentru cea mai draga fiinta din lume, bunicuta mea frumoasa si buna.
Prea multa durere, lacrimile mi-au inundat fata, cu greu am reusit sa citesc. Stii… imi aduc aminte atunci cand eram mica nu puteam sa adorm daca nu o sarutam de noapte buna. Imi este dor de ea, imi este dor de clipele pe care le petreceam impreuna acum cativa ani, imi amintesc prima poezie la gura sobei unde ea era prezenta si ne amuza intotdeauna, imi amintesc cand am fost indragostita pe pentru prima data, si prima tigara pe care am fumat-o, in toate amintirile astea se afla si cea mai draga fiinta din viata mea!!!
Cunosc …
Aceeasi boala a avut-o si bunica mea. Of, e dureros sa vezi cum se sterge totul, brusc din mintea lor, chiar si pentru cateva clipe. Cum cred ca sunt in alta lume, altcineva, facand alte lucruri.
Dar si mai dureros e ca nu poti ajuta, te simti neputincios…
Doamne, Tie`ti multumesc c`am o bunica tanara si vioaie, e ca argintu` viu, numa no, o mai supara din cand in cand reomatismu`, bata`l vina si ” dracia aia de proteza” ,da`n rest… mama Aurica ruleaza
off … imi pare foarte rau de ce am citit aici.. Nu stiu ce as putea sa zic …
foarte trist
chiar si mie mi-e frica, uite locuiesc cu bunicii inca de cand m-am nascut, am crescut cu ei, si am invatat cu ei.. iar acum la adolescenta mea e mai greu sa ne mai facem pe plac unii altora, desi cateodata imi vine sa plec de acasa, sa uit, sa nu-i mai vad si sa nu-i mai aud, mi-e teama, au o varsta si mi-e teama in orice moment 
ar fi cea mai mare pierdere a vietii 
Draga mea, este trist, toti suntem de acord. Acesta boala pe care tu o numesti “strain Alzheimer” isi face aparitia nedorita printre noi din ce in ce mai des. Cu durere in suflet, imi amintesc de bunica mea care a avut aceasta boala si de ziua in care nu a fost supravegheta cu suficienta atentie, a avut un teribil accident care i-a cauzat moartea. Acum 10 ani cand s-a intamplat aceasta nenorocire, nu aveam acces la toate informatiile in legatura cu prevenirea sau tratarea bolii si doctorii dintr-un oras de provincie erau destul de ignoranti. Imi pare rau pentru suferinta ta pe care o resimti de fiecare data cand iti amintesti de ea dar crede-ma ca nu esti singura. Bunicile noastre ne vegheaza de acolo de sus si ne transmit ca sunt fericite si impacate sufleteste, pentru ca noi avem timp sa ne amintim de ele cu drag. Odihneasca-se in pace.
Mama dreacu, din fericire bunica noastra este inca printre noi si ne bucuram de ea asa cum este, cu bune si cu rele.
Imi pare nespus de rau fetelor, aseara eram foarte obosita si am inteles total gresit. imi cer milioane de scuze, sper ca-mi veti ierta gafa. Important este ca bunica voastra mai este cu voi si puteti sa-i priviti ochii pierduti intr-o lume numai de ea creata.
Mi-au dat lacrimile
nu imi mai gasesc cuvintele 
extraordinar scris…dar trist…multumesc ca ai preluat leapsa. felicitari pt articol!
Superbe cuvinte pentru o poveste atat de trista… Uneori, nu stim sa apreciem minunea unei amintiri pentru ca avem sentimentul ca va fi mereu in sufletul si memoria noastra. Pana intr-o zi…