N-am avut niciodata, pana acum, un jurnal mai haotic decat cel pe care incerc sa-l umplu azi cu trairi, desi nu reusesc decat sa caricaturez niste fraze amarate despre niste sentimente de valoare…

Creionul, sufletul si gandurile mele se sincronizeaza din zi in zi mai greu. Uneori simt si gandesc niste lucruri, pe care nu le pot scrie. Alteori scriu ce gandesc dar fara sa simt acele lucruri si… rareori… mai scriu ce simt, fara sa gandesc.

Daca as fi putut sa ma adun o clipa si sa scriu tot ce am trait in  2011 as fi avut pagini de-o carte. Dar in momentele in care traiesti cu adevarat nu mai ai timp de scris. Traiesti si atat!!! Si simti … Bucurie sau tristete; iluzie sau deznadejde; curaj sau teama… iubire sau ura. Sau  si mai bine: Pe toate!

Insa povestile …..

Povestile, de orice fel ar fi, m-au cucerit dintotdeauna. Si pentru ele gasesc timp, o clipa macar, stabilesc un sincron intre elementele cheie de mai sus si asa ia forma de text, INCA O POVESTE DE VIATA.

Ca acum, de exemplu, cand sunt asezata turceste in fotoliu, cu jurnalul in poala si sorb cu pofta din ciocolata calda… Multa ciocolata calda.

Pe Cassanova l-am lasat la job iar pe amant il tot aman, desi intelegerea ne-a fost ca, in momente ca astea, el sa stea asezat la dreapta mea,sa ma priveasca, sa ma sarute, sa ma alinte…

Toate se termina in pat … Si-acum NU POT sa fiu decat EU, ciocolata si jurnalul …

Fiindca se spun povesti.

Iubirile mele difera una de cealalta, ca toate iubirile probabil. Si fiecare imi creaza o anumita dependenta in momentul in care le traiesc.
Pe vremea cand eram dependenta de stabilitate, de echilibru, de liniste si siguranta am comis-o grav, permitandu-mi sa ma cramponez la, aproape fiecare iesire la bere cu baietii, aproape fiecare meci prelungit la bere cu baietii, fiecare discutie despre vreo ex-iubita si cate altele … Dar, pe vremea cand eram dependenta de tine, TU ai comis-o grav, neacordandu-mi atentia pe care o meritam, preferand compania amicilor tai, discutand despre performantele sexuale ale fostelor, in public si mai ales in fata mea, si cate altele …

Oricum, astea au fost … Au trecut.Nu spun ca nu conteaza … ba stii ca, da. Dar astea toate erau infinit inferioare iubirii ce ti-o purtam.

Asta e motivul ptr care niciuna nu e ca mine: Niciuna nu te iubeste ca mine.
Update: Niciuna nu te iubeste cum te-am iubit eu.

Pe vremea cand eram dependenta de aventura, am comis-o din nou uitand ca sunt facuta ptr a fi supusa omului pe care il iubesc, uitand ca orice aventura nu poate trece la un statut superior daca omul pe care il iubesc e incarcerat in folderul numit “trecut”, uitand ca pentru fiecare pas facut inainte o sa dau zece inapoi, pana cand nu-l voi instraina pe omul ce il iubesc de trecutul meu.
Am gresit cand m-am lasat stransa in brate straine si reci, avide de sentimentele mele.
Fetii -Frumosi din marmura, oricat de bine ar sti sa atinga umerii goi, sanii, spatele arcuit, soldurile, coapsele … Nu vor sti niciodata sa atinga sufletul!

Apoi am devenit dependenta de atentie si ultima mea  greseala a fost sa o confund  pe aceasta cu inceputul unei iubiri.

Ca la 16 ani … naiva, cu fluturi in stomac, cu sclipiri in colturile ochilor si zambete largi. Adormeam cu telefonul in palma, fiidnca eram (si sunt inca) dependenta de mesajul de: “Noapte buna! Te sarut.” si de cel de: “Buna dimineata. Ai dormit ca un copil fericit? “Si de toate mesajele in care ne-am promis ca nu o sa ne facem rau unul altuia.
Curand, vor face si ele parte din folderul ” trecut” … si tu asemenea.
Si sper ca NU … nu ti-am facut niciun rau…
Si sper sa nu-mi fie dor sa ma trezesc dimineata cu tricoul lipit de sira spinarii, transpirat de la caldura ce o emani…
Si nici sa-mi fie dor de diminetile cand ma trezeam cu coastele amortite de la greutatea bratului cu care ma inconjurai intreaga noapte…
Si nici de saruturile tale pe frunte, din somn …
Si sper sa nu-mi fie greu sa te vad plecand.

Nu mai vreau povesti de amor …
“Povestile-s triste si dor!!!”

Scriu “scrieri” indecente ptr ca imi place sa scriu despre barbati (plecand in general de la acel barbat perfect din nicaieri); fiindca cele mai nebanuite sentimente mi le-au trezit barbatii din viata mea (si tot ce am trait alaturi de ei a fost indecent, imoral, incorect dar de nepretuit!!! ) si culmea! peste toate acestea, cele mai inflacarate idei mi le-au aprins barbatii din viata altor femei.**

* long time ago.
** din scrierile lui Jad.

Cele mai frumoase momente nu le-am trait inca. Si asta ma bucura. Inseamna ca momentele simpatice, interesante, suportabile, memorabile s.a.m.d. nu au fosttot ce mi se putea intampla mai bun. Lucrurile cu adevarat minunate, urmeaza sa se intample. Sunt si ele pitite in viitor, la vreun colt al vietii mele.

Nici cele mai mari iubiri nu le-am trait inca, desi am trait unele de neegalat, de necomparat… Doar ca, in momentul in care s-au terminat, rand pe rand, realizezi ca nu au fost atat de “mari” , de “inalte” , de “adanci”… Marile mele iubiri, urmeaza sa vina!

Nu-i asa ca ar fi minunat daca una din marile mele iubiri viitoare, mi-ar darui unele din cele mai frumoase momente viitoare intr-una din vacantele ce vor veni?

Am prostul obicei de a-mi crea in minte, imagini perfecte ale unor oameni imperfecti. Acel EL din visele mele n-a existat vreodata si nici nu va fi. Am “distorsionat” caractere ordinare in oameni de mare caracter si-am fost dezamagita cand, o data visul incheiat, EL ramanea doar un strain, un necunoscut, un ALTUL decat cel pe care il creasem eu, un altul decat cel pe care mi-l dorisem…

Azi, am vazut copilul… în chipul din oglinda. Copilul ieşit de sub masca tinerei femei. Ochii lui se vedeau clari, mari, limpezi, în ochii mei atent conturati… Am vazut în ochii mei, seninul ochilor copilului din mine. După ani… el tot traieste. Sta ascuns in suflet si iese cand uit sa mai fiu eu.

Cand uit sa fiu eu ce de altadata, eu cea puternica, cea curajoasa, cea invingatoare.

Cand uit sa fiu eu, copila mamei cea cuminte si ascultatoare, fata tatei respectuasa si inteleapta.

Cand uit sa fiu eu, sora mai mare a surorii mai mici, care stie intotdeauna cele mai haioase bancuri, care imbratiseaza intotdeauna cu dragoste neconditionata fragilul trup si care are intotdeauna cele mai bune sfaturi de dat.

Cand uit sa fiu eu, nepoata devotata care stie sa mangaie cu blandete si recunostinta, obrazul imbatranit de timp si griji al maicutei batrane.

Cand uit sa fiu eu, prietena cea mai buna cu care ai ras si ai plans si ai impartit totul de la punga de semninte pana la marile iubiri.

Azi am vazut in chipul din oglinda, lumina si caldura si mi-a fost rusine…
Cum pot oare ochii mei sa priveasca cu ura? Cum pot oare buzele mele sa scuipe venin? Cum au putut pantofiorii mei sa calce in picioare demnitati? Cum au putut mainile mele sa sugrume prietenii?

Cine sunt eu?