N-am avut niciodata, pana acum, un jurnal mai haotic decat cel pe care incerc sa-l umplu azi cu trairi, desi nu reusesc decat sa caricaturez niste fraze amarate despre niste sentimente de valoare…

Creionul, sufletul si gandurile mele se sincronizeaza din zi in zi mai greu. Uneori simt si gandesc niste lucruri, pe care nu le pot scrie. Alteori scriu ce gandesc dar fara sa simt acele lucruri si… rareori… mai scriu ce simt, fara sa gandesc.

Daca as fi putut sa ma adun o clipa si sa scriu tot ce am trait in  2011 as fi avut pagini de-o carte. Dar in momentele in care traiesti cu adevarat nu mai ai timp de scris. Traiesti si atat!!! Si simti … Bucurie sau tristete; iluzie sau deznadejde; curaj sau teama… iubire sau ura. Sau  si mai bine: Pe toate!

Insa povestile …..

Povestile, de orice fel ar fi, m-au cucerit dintotdeauna. Si pentru ele gasesc timp, o clipa macar, stabilesc un sincron intre elementele cheie de mai sus si asa ia forma de text, INCA O POVESTE DE VIATA.

Ca acum, de exemplu, cand sunt asezata turceste in fotoliu, cu jurnalul in poala si sorb cu pofta din ciocolata calda… Multa ciocolata calda.

Pe Cassanova l-am lasat la job iar pe amant il tot aman, desi intelegerea ne-a fost ca, in momente ca astea, el sa stea asezat la dreapta mea,sa ma priveasca, sa ma sarute, sa ma alinte…

Toate se termina in pat … Si-acum NU POT sa fiu decat EU, ciocolata si jurnalul …

Fiindca se spun povesti.

Iubirile mele difera una de cealalta, ca toate iubirile probabil. Si fiecare imi creaza o anumita dependenta in momentul in care le traiesc.
Pe vremea cand eram dependenta de stabilitate, de echilibru, de liniste si siguranta am comis-o grav, permitandu-mi sa ma cramponez la, aproape fiecare iesire la bere cu baietii, aproape fiecare meci prelungit la bere cu baietii, fiecare discutie despre vreo ex-iubita si cate altele … Dar, pe vremea cand eram dependenta de tine, TU ai comis-o grav, neacordandu-mi atentia pe care o meritam, preferand compania amicilor tai, discutand despre performantele sexuale ale fostelor, in public si mai ales in fata mea, si cate altele …

Oricum, astea au fost … Au trecut.Nu spun ca nu conteaza … ba stii ca, da. Dar astea toate erau infinit inferioare iubirii ce ti-o purtam.

Asta e motivul ptr care niciuna nu e ca mine: Niciuna nu te iubeste ca mine.
Update: Niciuna nu te iubeste cum te-am iubit eu.

Pe vremea cand eram dependenta de aventura, am comis-o din nou uitand ca sunt facuta ptr a fi supusa omului pe care il iubesc, uitand ca orice aventura nu poate trece la un statut superior daca omul pe care il iubesc e incarcerat in folderul numit “trecut”, uitand ca pentru fiecare pas facut inainte o sa dau zece inapoi, pana cand nu-l voi instraina pe omul ce il iubesc de trecutul meu.
Am gresit cand m-am lasat stransa in brate straine si reci, avide de sentimentele mele.
Fetii -Frumosi din marmura, oricat de bine ar sti sa atinga umerii goi, sanii, spatele arcuit, soldurile, coapsele … Nu vor sti niciodata sa atinga sufletul!

Apoi am devenit dependenta de atentie si ultima mea  greseala a fost sa o confund  pe aceasta cu inceputul unei iubiri.

Ca la 16 ani … naiva, cu fluturi in stomac, cu sclipiri in colturile ochilor si zambete largi. Adormeam cu telefonul in palma, fiidnca eram (si sunt inca) dependenta de mesajul de: “Noapte buna! Te sarut.” si de cel de: “Buna dimineata. Ai dormit ca un copil fericit? “Si de toate mesajele in care ne-am promis ca nu o sa ne facem rau unul altuia.
Curand, vor face si ele parte din folderul ” trecut” … si tu asemenea.
Si sper ca NU … nu ti-am facut niciun rau…
Si sper sa nu-mi fie dor sa ma trezesc dimineata cu tricoul lipit de sira spinarii, transpirat de la caldura ce o emani…
Si nici sa-mi fie dor de diminetile cand ma trezeam cu coastele amortite de la greutatea bratului cu care ma inconjurai intreaga noapte…
Si nici de saruturile tale pe frunte, din somn …
Si sper sa nu-mi fie greu sa te vad plecand.

Nu mai vreau povesti de amor …
“Povestile-s triste si dor!!!”

(…) E dreptul meu sa evadez intr-o noapte tarzie de iarna, in care ninge puternic, pe partia Clabucet, sa rad cu amicii mei, sa bem vin fiert – cel mai prost vin fiert, baut in cea mai placuta companie – suficient de mult cat sa ma faca sa-mi doresc un fum din planta verde pe care o tine intre degete. Pe care o umezeste cu buzele si cu varful limbii – brusc, in fata ochilor imi apare imaginea in care gura lui se infrupta din sanii mei – . “Daca vreau? Sigur ca vreau!” Si-am tras adanc in piept din tigare si mi-am tinut respiratia pana cand totul a inceput sa se tulbure in jurul meu, luminile sa danseze cu intunericul si sa alcatuiasca forme abstracte peste stratul proaspat de zapada, pe chipul si pe trupul barbatului din fata mea, pe care, ma vedeam la randu-mi, umezindu-l cu buzele si limba. Il auzeam gemand de placere si strigandu-ma pe nume: “Jad, e timpul ptr inca o tura  … cu saniile.” Nu eram rosie in obraji de la licoarea cu pricina ci fiindca imi era rusine de tot ce imi imaginam, de tot ce tocmai vazusem… “Si inca n-ai vazut nimic” imi spune in timp ce arunca tigarea. “Aseaza-te! Am mai ramas doar noi.” … “Cum zici? Conduc eu? Dar eu nu stiu sa … ” Il simt cum ma cuprinde de la spate si ma strange. In timp ce sania aluneca pe partie, el aluneca pe sira spinarii mele, imi apasa cu palmele abdomenul si se impinge cu putere inauntrul meu. O data! De doua ori! De trei ori! De atatea ori pana m-a facut sa … Tzip! “Ti-am zis ca nu stiu sa conduc” ii zic, trezindu-ma din “vis”, dupa ce in realitate “imbratisasem” un molid. “Observ. Vino, te duc acasa!” Tot drumul inapoi spre casa, n-am indraznit sa inchid ochii nici macar cat sa clipesc, fiindca eram fascinata de imaginea lui din realitate. Imi curgea atat de repede sangele prin vine, incat imi crea o senzatie de dureros extaz. Nu stiu daca era de placere, fiindca avusesem parte de o noapte agreabila; sau daca era vinul de vina; sau tigarea; sau daca erai cei 220 km / h; sau daca vocea lui era factorul declansator al imaginatiei mele. “Hai sus!” “Sus? Unde sus?” Vedeam de dupa porti inalte o casa vopsita-n culori deschise si-am presupus ca e a lui. Nu stiu detalii arhitecturale… Imi amintesc un coridor lung si ingust, la etaj si-un dormitor enorm… Un pat matrimonial, acoperit de-o cuvertura pufoasa, tigrata… I-am vazut hainele cazand pe parchetul mahon si-am simtit salteaua cedand usor sub greutatea lui. Am simtit maine reci pe trupul meu si buze fierbinti si dulci sarutandu-ma… Poate as fi vrut sa ma opun, dar ma invaluia continuu in ger si foc… O data! De doua ori! De trei ori! De atatea ori pana m-a facut sa tip de placere … Si, DA!!! Cand m-am trezit a doua zi, in miros de vin si sperma, mi-a fost rusine.

]]> http://jadore.xcc.ro/2011/12/never-forget-december/feed/ 4 http://jadore.xcc.ro/2010/12/o-iarna-lunga/ http://jadore.xcc.ro/2010/12/o-iarna-lunga/#comments Thu, 16 Dec 2010 17:23:20 +0000 jadore http://jadore.xcc.ro/?p=964 A nins la noi… Deja de doua zile. Ma gandeam mai devreme ca nici macar n-am atins zapada… Nici cu varful degetelor… Nici macar din greseala… Nu mi-am dorit s-o fac. Cred ca e pufoasa si rece. Asta, din ce-mi aduc aminte… Stiu doar ca a nins ptr ca se vede cu ochiul liber si ptr ca-mi ingheata picioarele-n ghetute, dar n-am simtit si nu m-am bucurat. Oricum, e lunga iarna si cine stie?! Momentan, nu vreau si n-am chef. Punct.
Am luminat o parte din casa cu beculete si e bine ca macar se bucura bunica-mea. De data asta nici de ele n-am chef… Nu mai au puterea sa lumineze suflete. Dar cine stie… E lunga iarna…
Nu-i niciun rahat, momentan inca urasc Decembrie si de ce-l urasc mai tare de aia e mai nasol. Daaar… Am avut si ani mai rai.
Anul asta n-am sa fac Top 10 lucruri care mi-au placut in 2010, din simplul motiv ca in 365 de zile n-am fost in stare sa-mi fac (macar de una singura) 10 placeri. Si NU. 2010 n-a fost un an de 10! Dar poate o sa am o iarna de nota 10… Cine stie? Si asa va fi destul de lunga…

De ce par oare sarbatorile fericite, atat de indepartate?

Acum un timp, intr-o alta lume cu obloane trase si cu draperii imbacsite de la vaporii de alcool si mirosurile ilegale de tutun cubanez, stateam asezata turceste langa o masuta de cafea.
De jur imprejurul meu, ii puteam auzi vorbind in soapte, pe agricultorii de oras, despre micutele domnisoare din ghivece. Astea doua, Maria si cu Ioana -zic, emanau un parfum fin care-mi crea senzatia ca plutesc pe sutele de cai putere, parcate exemplar la marginea vietii.
Numai batranul Jack, care aluneca usor pe gat – ca o romanta veche – ma facea sa privesc sfidator in ochii de intuneric ai clipei mele.
De pe cealalta parte a mesei, o simteam cum ma priveste in adancul sufletului, prin doua porti verzi ca florile fara petale asezate intentionat la jumatatea drumului dintre mine si ea.

S-au impartit, la masa norocului, jetoanele Destinului; dar pesemne ca Destinul asta e un batran senil si chior … pentru ca mie nu mi-a dat decat trei: IUBIREA, SPERANTA, CREDINTA. Apoi am inceput sa invartim ruleta Sortii intr-un dans smintit care parea sa exorcizeze realitatea.
Prima a fost EA si toate sansele pareau ca-i surad. Juca doar din placerea de a ma vedea invinsa…
Zgomotul pierzaniei se transforma treptat in ganduri diforme.
IN JOCUL MEU DE AMATOR, AM LASAT LANGA RULETA SORTII ILUZIILE UNEI FERICIRI DE SCURT METRAJ.

Prin gaura cheii, te zarisem si pe tine, intr-o lume alaturata, inconjurat de Semi-Zeii celui de-al saptelea Cer.
“IUBIREA” de pe jetonul meu pierdut, o schimbasei candva pe doua grame de pulbere fina. Intelegeam acum, de ce toate lucrurile bune din viata de Pamanteana imi erau interzise si cum facusem sa ratacesc surasuri si inocente.

BARBUTUL VIETII MELE se jucase pe ascuns, intr-o lume obscura si ametita in care eu nici nu pasisem vreodata.
BARBUTUL VIETII MELE se jucase in lumea Semi-Zeilor, lume in care doar am privit de la fereastra. Era trist si nedrept!
Am pierdut imbratisari si clipe infinite la zaruri necastigatoare pe care nici nu le aruncasem.
M-am ales doar cu cristalele de pe obraji si cu o colectie de creioane ascutine, infipte in inima, cu care-mi scriu povestea.

Si un ultim joc de ruleta,
Ruseasca!
Pe care-l pierd…

Morala: “Dintre toate minunile Pamantului, am ales viciile ptr a fi fericiti”

( Pucca, m-a provocat la o altfel de leapsa, si anume sa postez o imagine de pe blogul ei la care sa adaug cateva cuvinte despre femeile care imi fac viata mai frumoasa. Deja am vb despre asta, mai mult sau mai putin, dar intotdeauna exista loc de interpretare. Asa ca, sper sa nu se supere, am adaptat leapsa ei la un post de-al meu despre CEA MAI IMPORTANTA FEMEIE din viata mea. Sper sa va placa Promit ca la finalul sa va arat si poza cu pricina)

Asculta mai multe audio Muzica

In spatele meu, o viata de fapte milostive, de dragoste si intelegere acordata celor doi copii ai mei – pe care i-am crescut cu drag – , de rabdare si toleranta acordata sotului mei – care iubea chermezele, femeile brune si vinul de Tohani -, de indurare acordata regimului politic apus, TOATE imi spun ca sunt om bun… Nu merit asta!

Nu merit sa nu-mi mai pot aminti de casa parinteasca, de gradina cu zarzavaturi si de pamanturile dragi. Nu merit sa nu-mi mai pot aminti chipul drag al maicutei bune, gustul painii pe vatra facuta de mana dansii, lacrimile amare din ochii scumpei mele mame cand am plecat din satul nostru. Nu merit sa nu-mi mai amintesc de tata. Cu paltoanele lui lungi, cu arma prinsa la cingatoare, cu mustata rasucita si cu prezenta lui intotdeauna serioasa. Nu merit sa nu-mi amintesc de surioarele mele mult iubite, pe care atat le necajeam cand se-ntalneau cu petitorii, si de frate-meu care a batut tara in lung si-n lat sa ma intoarca acasa… Nu merit sa-mi amintesc ca s-au dus toti! Vreau sa uit.

Nu merit sa nu mai stiu cate clipe frumoase am impartit cu ai mei copii, cate Sarbatori am petrecut impreuna, cate necazuri am depasit avandu-ne unii pe altii, cate formari de tinere familii si cate despartiri… Nu merit sa nu-mi mai recunosc nepoatele! Care au crescut sub ochii mei. Pe care le duceam la scoala in fiecare dimineata, ani la rand… Multi ani la rand.

Nu merit sa nu-mi mai amintesc ca Dumnezeu ne-a invatat sa fim buni intre noi, si sa ajung sa spun lucruri rele. Nu merit sa nu-mi dau seama ce-am facut cu lucrurile dragi, unde sunt banii, de ce nu-mi gasesc ochelarii…

Nu merit sa nu ajut la cresterea primul stranepot, si nici nu merit sa nu vad fetele la casele lor, maritate cu soti care sa le poarte mereu de grija. Nu merit sa nu apuc sa-mi vad si ceilalti stranepoti.

Nu merit sa pierd si din minte, anii mei ai tineretii care oricum s-au dus de mult… Nu merit ca un strain numit Alzheimer sa-mi fure toate amintirile!
“““““““““““““““““““““““““““““`

Pentru cea mai draga fiinta din lume, bunicuta mea frumoasa si buna.