Pana la tine, dragostea mea,

E cale doar de-o ninsoare

Si parca ma mustra ceva

Cand zapada se lasa calcata-n picioare

Pana la tine, dragostea mea,

Am sa ma pierd in frig si-n ceata,

Sa suflu in palme ca si cum m-as ruga.

Cuvintele sa-mi fie cuie de gheata.

Pana la tine, dragostea mea,

E-un falfait de aripi in frig.

Aici sunt atat de singur, incat

Nici nu ma mai aud cand te strig.

Pana la tine, dragostea mea,

E sangele aceasta dovada.

Eu te astept cu bratele intinse

Intre doi talhari de zapada.

( “Pana la tine ” -  Nicolae Alexandru )

De ce pleci cand trebuie sa ramai

Si de ce taci, cand trebuie sa-mi spui

Nu ca ma iubesti si ca sunt viata ta,

Spune-mi ceea ce vreau sa stiu:

“Ca nu ma vei uita”

De ce nu-ti curge lacrima

Cand stii ca-mi plange inima?

Si nu pentru ca as vrea,

Ci pentru ca e vina ta…

Atunci, cand zorii asfinteau, vroiam sa ma iubesti

Iar tu, malefica faptura, vroiai sa ma amagesti.

M-ai fi iubit, stiu, dar nu pentru mult timp

Ti-a fost mai usor sa ma minti zambind.

Tu treci mereu prin viata grea cantand

Si nu iti pasa de cei ce-n urma i-ai lasat plangand.

Nici nu te-ntrebi, macar o data-n tine,

De ce asa multe regrete si suspine?

Si as vrea in culmea fericirii sa iti aduci aminte

De toate acele iubiri si false juraminte

Si nu mai vreau sa imi apari in vise

Sa nu mai ratacesc din nou iluzii ratacite, stinse.

Inchide-n carapacea memoriei ca intr-o fortareata

Fantastice chemari, pierdute-n dimineata.

Si strange-n lanturi grele acea noapte

Cand tu in vis te arati asa departe;

Si-arunca-n mare, pierduta-n orizont

Iubirea blestemata, ce-n inima ti-o port.

… Totusi, mai minte inc-o data acest suflet amar

Et fait moi des serments que tu recompras demain.

Un chip frumos, cu suflet impietrit

Imi bantuie imaginatia-n tacere;

Iubesc… Dar sufar de durere.

Zeita, tu cine esti, ma-ntreb

Si cum din mii de vise pe tine te aleg?

Ce creatura din aceasta lume,

Cu atata farmec ma tulbura pe mine?

Si buzele-ti fine, duioase,

Ascund rasete-n taina, hidoase

Iar atunci cand aud a mortii chemare

E glasul tau, al unei sirene din mare.

Ma chemi langa tine, si-apoi ma pierzi

M-ai duce departe sa nu ma mai vezi.

Vad taramul mortii cel fara hotare

Cand privesc ochii tai, nedefinita culoare.

Parul tau lung ce atarna pe jos,

Atat imi e de drag, si-asa fioros…

Si parca mainile tale fine ar vrea

Sa-mi mangaie pieptul, apoi sa ia

Inima. Insa tu nu stii

Zeita, ca-n ea nu zac bucurii!

Acum… Cand fiarele urla afara,

Si-n haosul noptii in codrii zbiara

Fapturi chinuite in foc arzator,

In sufletul meu mi-e teama de mor.

Vad rochia-ti alba, in brate ai flori

Si chiar de-oi pieri aproape de zori

Pe tine … Te-am iubit cu putere

In vis, in taina-n tacere.

Si parca nu m-as duce

Si-as vrea cu glas dulce

Dac-ai putea, sa-mi spui:

De unde vi? Sau esti a nimanui?

“- Te temi de noaptea grea, te simti insingurat

Cand urlete d-afara, s-aud neincetat.

Eu, vin din nemurire, dar moartea reprezint

Dac-ai veni cu mine, ti-as multumi zambind.”

O, nu! In zambetul tau vad cruntul meu sfarsit

Acelasi rad hidos ma arde-n piept la infinit.

Acum … Cand moartea bate la castel, tu dute!

Sa mor de gand ca n-am sa stiu cuvintele pierdute.

Un inger diabolic am iubit

Un chip frumos, cu suflet impietrit

P.S. Wrote long time ago … Postata de dorul de a mai scrie versuri macar din cand in cand… Poezia e o interpretare, in viziunea mea, a unui blestem.