“Pot fi ingeri, dar pot fi si curve. In catalogarile mele, barbatii pe care i-am iubit enorm au trecut lent, dureros, de la o extrema la cealalta. Cei pe care i-am iubit scurt si arzator au trecut valvartej. Nu stiu cum s-a facut ca niciunul n-a ramas asezat in coltul de rai al inimii mele.” Alice Nastase

Am traversat deja bucati din viata
Si-am aleragt in contratimp cu timpul, grabita sa-l intrec …
Spre incotro?
Spre nicaieri.
Abia la rascruci ma mai opream sa privesc in urma …
Ca si acum, de exemplu …
In urma mea, doar  nori de praf.
Castele daramate.
Clepsidre sparte.
Timp trecut.
Pierdut…
Povesti…
Si-atat.

Povestile care ma sarutau de “noapte buna” s-au scris in vremea cand credeam in ele … In vremea cand imi placeau malurile lacurilor, apusurile de soare, inceputurile de toamna si buchetele parfumate de flori (care umpleau casa sufletului de mireasma iubirilor false).
Si cand buchetele de flori se ofileau, credeam in florile din plicuri fara timbre cu destinatia “myself above all” . Dar plicurile astea au fost trimise deja, o data cu agricultorii, o data cu fericirea de scurt metraj si chiar, o data cu prieteniile de-o vara … de-o viata… Mai conteaza?

Dar eu le iubeam fiindca erau dulci ca pacatele. Eu le iubeam, fiindca aveau pielea ca de catifea si ochi negrii ca de abanos si buze moi care ma sarutau asa cum nimeni nu o mai facuse.
L-am iubit pe Bach si-a lui licoare care aluneca incet … incet… si se varsa in sangele nealterat de regrete si-l transforma pe Dumnezeu in dumnezeii ma-sii, ca oricum era prea departe ca sa ma auda. Dar l-am iubit fiindca stia cum sa-mi incalzeasca  trupul si sa-mi fure mintile si sa faca din mine ce nu stiuse nimeni sa faca pana atunci.

Pe Nephilim l-am urat. Dar el ma iubea. Ma iubea pe limba viperelor in fiecare noapte, in vise. Il uram ptr ca nu stia decat sa smulga, sa rapeasca… si nici asta nu o facea ca un veritabil talhar, ci ca un amarat de hot de suflete. Il uram ptr ca plasmuiam in el imaginea mea despre pustiurile iadului, ptr ca era rece, aspru, crud …

Si ptr ca eu puteam fi ca el, ba chiar puteam sa-l intrec in cruzime si-n rautate.

Eu il uram … El ma iubea… Si suferinta lui imi provoca o imensa fericire, o stare de bine. Singurul bine care putea sa existe. Aveam nevoie de dusmanul meu sa-mi tina treze toate simturile pana cand farsa era jucata si cortina putea sa cada…

Si-am mai iubit tradarea. Oh, dulce suferinta… Dar l-am urat pe tradator, chiar daca eram eu acela. Eram eu tradatorul care arunca ispite si-apoi intorcea spatele.

“Pai da, iubiti-ma si dupa ce va fac rau, ce mortii ma-sii, asta da dovada implacabila de loialitate. (…) daca nu esti pregatit sa platesti ptr ca ti-ai incalcat promisiunile, ca ai manjit increderea, daca nu esti pregatit sa platesti ptr ignoranta, pentru futaiurile efemere, ptr ranjetul statut al inselaciunii, ce-mi pasa mie de nefericirea ta?” Zully Mustafa

(…) mi-a zis sa trag adanc in piept si sa tin acolo. Apoi sa expir incet si sa-nchid ochii si cand am sa-i deschid o sa fiu exact unde trebuie (…)

Ramasesem, in sfarsit, singura intr-o multime de oameni, vechi si noi, retrasa pe fotoliu intr-un colt al camerei si aproape tremuram de emotie. Vedeam umbre dansand cu la brat cu demonii din noi, dar ele erau prea departe ca sa ma atinga, ca sa ma trezeasca. Auzeam voci care-mi scuipau venin in timpane si eram inca de neclintit. Aveam pupilele dilatate si incercam sa vad in noaptea cea fara de luna, fara de stele, intunecata ca apele iadului. Imi era cald si simteam sangele negru si verde cum imi tulbura venele. Eram undeva intre doua lumi, intre iubiri, intre doua drumuri, intre dans si betie, intre si intre…

Cand am ajuns unde trebuia, privirea mi-a ramas fixata pe imaginea LUI. Statea intins pe covor cu capul sprijinit in palma stanga. Cu degetele de la mana cealalta mangaia cartile de joc – ramase de la partida de pocker – sau mai ducea din cand in cand la buze, paharul de cognac.

Mi-am dat seama, mai apoi, ca el nu era acolo si ca era doar o inchipuire de-a mea, dar daca tot imi bantuia fanteziile aveam sa mi-l imaginez exact asa cum mi-l doream.

” – Adu-ti un pahar! zise el pe un ton impunator dar calm. N-ai baut nimic toata seara. Ce fel de gazda esti?”
Avea un zambet atat de pervers! Cat imi doream sa-i sarut colturile gurii… De ce dracu’ mi-or fi placand mie baietii rai cand stiu perfect ca nu-s capabila sa-i stapanesc in vreun fel?
Dupa ce l-am vazut umplandu-mi pe jumatate paharul, i-am luat mana si am strecurat-o pe sub rochie.
” – Asa e destul de sexy ptr tine?” il intreb eu.
Barbatul din inchipuirea mea n-a mai avut insa puterea sa raspunda. A inchis ochii si-a inceput sa respire rar si adanc. Degetele lui mangaiau delicat coapsele mele, dantela bikinilor, spatele arcuit, sanii cu sfarcurile intarite. As fi vrut sa fie acolo, sa ma dezbrace si sa ma faca a lui. Nebuni pe covor, printre pahare de cognac, scrumiere pline si carti de joc. Dar el, nu! El prefera sa ma privesca in agonie…

O vreme s-a facut liniste … Intre cuvintele mele si ale lui s-a asezat o coala alba, un portativ fara note, o panza fara pictura. Goluri pe care le puteam umple dupa bunul nostru plac. Eram doar noi in incaperea scaldata in semi – umbra si rasuflarile noastre acompaniate de ticaitul ceasului de la mana lui. Stiam ca sub curelusa de piele, pulsul lui o luase razna.
“- Daca beau din acelasi pahar, in acelasi loc din care ai baut si tu, o sa-mi ramana urme de ruj.”
” – O sa te stergi.”
“- Ceea ce e aproape ca si cum te-as fi sarutat, nu?”
… si as fi vrut sa ma sarute. Doamne, cat as fi vrut! El prefera, in schimb, sa linga urmele rosii de pe marginea paharului, fara graba si ma privea in ochi iar eu, inghiteam in sec incercand sa urmaresc jocul lui si sa deslusesc soaptele dintre el si fantasmele nostre.

Dragul de el, era fara dubiu pacatul meu cel mai ascuns. Barbatul dorit al altei femei… Ce gura perfect conturata! Ce trasaturi perfecte! Cat calm…

EL  era , fara niciun dubiu, drogul care-mi curgea prin vene…

P.S. : Bine ai venit in visele mele! Aici e locul in care te potrivesti perfect! Dar stii deja asta. Enjoy!

“Ascunde-mi dragostea in tine, astfel ca maine, dac-am sa uit sau am sa vreau s-o sterg, sa nu pot. Aceasta sa-mi fie pedeapsa! ” Mariana Fulger

Am scris de atatea ori, cuvinte randuri – randuri despre iubire si iubiri, s-acum cand intalnesc conceptul asta nou, instant mi se videaza mintea…
Vorbesc despre CASATORIE! Dar nu pot scrie despre ceva ce n-am trait decat ca simplu spectator. Asa ca, despre CASATORIE ca actul de “uniune” intre doi oameni (dragi mie, si se stiu ei ) n-am sa scot o vorba!

As vrea sa-ti spun tie, ca barbat, ca pasul asta e o dovada clara de iubire neconditionata. Eu stiu, si stii si tu, ca o iubire nu se leaga cu un certificat. Iubirea ESTE, sau NU ESTE! Si iubirile sunt de mai multe feluri, de-a lungul vietii: “Nu uita, iubito, ca fostele mele iubiri m-au facut sa fiu cel pe care acum il iubesti.” Adamo dar toate pier in fata iubirii careia i-ai dat numele tau,  sa-l poarte cu mandrie pentru totdeauna. Toate pier in fata celei careia i-ai schimbat deja statutul. “Este nespus de poetic, dar nedrept, sa vezi in femeia iubita o logodnica de-a pururi, sotie niciodata” Ea nu mai e doar o iubita… E mai presus de toate fiindca ti-a devenit sotie. Si asta, dragul meu, mi se pare mie un act de curaj, de devotament… Mi se pare un gest firesc pentru un barbat adevarat!

” La temelia iubirii am asezat, cu lopata, stralucirea toata a sufletului meu. Si am batut la portile impotrivirii cu bataia rupta din rai a inimii indragostite” Alice Nastase.

Cine nu te cunoaste, nu va stii-n veci cati de “nu e momentul” a trebuit sa-nduri, sa-nghiti, sa ignori, sa uiti… Sa lasi sa treaca! Lasa-i sa treaca, lasa-i sa plece… Se vor intoarce, cu fruntile plecate, smeriti si rusinati. Floarea tineretii lor, sadita din dragoste in ghiveciul de la fereastra trebuie udata! Nu e de ajuns s-o stii acolo, sa stii ca e frumoasa si bucura privirea trecatorilor.

Azi, trecatorii s-au schimbat si tu stai frumusel asezata pe un pervaz nou, cu ferestre mari si larg deschise spre orizonturi pe care ti le doresc senine… semn ca, era momentul! Ah! Si cineva e-ntotdeauna langa tine, sa ude radacinile cu dragoste, cu rabdare, cu intelegere si respect si-n loc de aripi or sa-ti creasca prunci candva, semn ca va fi momentul!

Momentul… E atunci cand simti! Cand simti TU si nimeni altcineva.

“CASA   DE  LEMN!” fiindca asa va doriti, si tot ce va doriti!

Acum un timp, intr-o alta lume cu obloane trase si cu draperii imbacsite de la vaporii de alcool si mirosurile ilegale de tutun cubanez, stateam asezata turceste langa o masuta de cafea.
De jur imprejurul meu, ii puteam auzi vorbind in soapte, pe agricultorii de oras, despre micutele domnisoare din ghivece. Astea doua, Maria si cu Ioana -zic, emanau un parfum fin care-mi crea senzatia ca plutesc pe sutele de cai putere, parcate exemplar la marginea vietii.
Numai batranul Jack, care aluneca usor pe gat – ca o romanta veche – ma facea sa privesc sfidator in ochii de intuneric ai clipei mele.
De pe cealalta parte a mesei, o simteam cum ma priveste in adancul sufletului, prin doua porti verzi ca florile fara petale asezate intentionat la jumatatea drumului dintre mine si ea.

S-au impartit, la masa norocului, jetoanele Destinului; dar pesemne ca Destinul asta e un batran senil si chior … pentru ca mie nu mi-a dat decat trei: IUBIREA, SPERANTA, CREDINTA. Apoi am inceput sa invartim ruleta Sortii intr-un dans smintit care parea sa exorcizeze realitatea.
Prima a fost EA si toate sansele pareau ca-i surad. Juca doar din placerea de a ma vedea invinsa…
Zgomotul pierzaniei se transforma treptat in ganduri diforme.
IN JOCUL MEU DE AMATOR, AM LASAT LANGA RULETA SORTII ILUZIILE UNEI FERICIRI DE SCURT METRAJ.

Prin gaura cheii, te zarisem si pe tine, intr-o lume alaturata, inconjurat de Semi-Zeii celui de-al saptelea Cer.
“IUBIREA” de pe jetonul meu pierdut, o schimbasei candva pe doua grame de pulbere fina. Intelegeam acum, de ce toate lucrurile bune din viata de Pamanteana imi erau interzise si cum facusem sa ratacesc surasuri si inocente.

BARBUTUL VIETII MELE se jucase pe ascuns, intr-o lume obscura si ametita in care eu nici nu pasisem vreodata.
BARBUTUL VIETII MELE se jucase in lumea Semi-Zeilor, lume in care doar am privit de la fereastra. Era trist si nedrept!
Am pierdut imbratisari si clipe infinite la zaruri necastigatoare pe care nici nu le aruncasem.
M-am ales doar cu cristalele de pe obraji si cu o colectie de creioane ascutine, infipte in inima, cu care-mi scriu povestea.

Si un ultim joc de ruleta,
Ruseasca!
Pe care-l pierd…

Morala: “Dintre toate minunile Pamantului, am ales viciile ptr a fi fericiti”

Cati ani au trecut oare decand ti-am scris ultima data? Probabil foarte multi, fiindca nici nu-mi mai amintesc. Atat de multi ca mi-e rusine sa apar acum… Stiu ca in tot timpul asta tu m-ai vegheat si n-am sa insist cu “ce-am avut si ce-am pierdut” … Important e ca sunt inca aici, asa cum ma stii. Te-as minti daca ti-as spune ca m-am schimbat. Oamenii nu se schimba, ce e gravat in faptura lor ramane in ei, si atat. Si-apoi, de ce m-as schimba? Mai am inca atat de multe de realizat…

Ma intreb daca ai in minte imagini cu mine cand am cazut. Pentru ca eu pastrez imaginile in care credeam ca ai sa ma ajuti sa ma ridic. Te-am simtit de fiecare data suflandu-mi in ceafa aer rece, de decembrie pierdut, dar niciodata n-ai avut curajul sa te arati. Absenta ta fizica  am si  considerat-o buna vreme, ca fiind un abandon.

Cred ca ti-ai ai scuipat in san si-ai facut plecaciuni cand ma priveai din nicaieri cum decad… cu bunastiinta. Straine … se cheama viata!!! Decadenta e o lege nescrisa a ei.  Si fiindca niciodata nu ai avut curaj sa te arati, am facut-o apropos sa te ranesc, fiindca  m-ai abandonat.

Stiu ce ai de zis in apararea ta: “Pentru neputintele mele e mult mai usor sa dau vina pe tine” dar eu cred ca tu esti cel neputincios. Cred ca nu existi. Cred ca nu mai esti in stare sa-mi aduci nici macar speranta si ai taria doar sa-mi tulburi somnul cu prostii…  Ma faci sa ma varcolesc in pat si sa intorc spatele celui ce ma saruta de noapte buna. Cred ca … o sa inchid obloanele sa nu mai tragi cu ochiul in viata mea, in lumea mea.

In timp ce tu dispari atata vreme, eu raman sa vad in juru-mi atatea nedreptati si-ti spun ca nu doar o data in an e locul tau aici. Esti un impostor, zau asa! Semeni iluzii desarte si-apoi te ascunzi de raspundere. Din lumea in care esti, vezi oare cate zambete se pierd cand nu mai esti aici? Poti sa auzi din departare clinchetul de vise sparte? Cine e cel neputincios de fapt?  Si de n-o fii cum spun atunci da-mi o dovada…

Mai stii cand ti-am cerut o mare pentru tata? Plina de pesti … Sa fie doar a lui. L-ar face enorm de fericit. Plus toate instrumentele alea complicate de pescuit. Stii foarte bine ca i-ar arunca inapoi in apa. Ai mai vazut pescar sa nu manance peste? Ai fi vazut daca te-ai mai fi uitat din cand in cand spre el.

Ti-am cerut zambete. Erau pentru mama. Ar fii din nou cea mai frumoasa mama din lume daca ar mai stii sa zambeasca. Daca n-ar fi trebuit sa treaca prin acelasi cosmar in fiecare noapte cand ii verifica pulsul. Ai fi stiut, daca ti-ai fi intors din cand in cand privirea catre ea.

Cand te-am rugat, ti-am cerut TIMP. E pentru sora mea… Vreau sa o vad traindu-si viata in toate etapele ei. Ai fi stiut cum e sa pierzi momente daca te-ai fi uitat catre ea acum cativa ani.

Mi-ai trimis inapoi teama si sperante si eu nu stiu cum sa le impac.

Nu te supara, dar nu mai cred in tine Mos Craciun.